Ziua banchetului

Ziua banchetului

Atac de panică, se-nţelege…mi-am făcut unghiile pe ultima sută de metri cu un alt lac, pe care l-am ales azi şi mă gândeam dacă e într-adevăr o decizie bună. Mă telefonul ăla nu se mai opreşte din sunat. Când i-am pus noua sonerie îmi plăcea foarte tare, da’ acuma jur că îmi doresc să tacă. L-am băgat sub pat cu piciorul…

Pe biroul crem stau împrăştiate un pachet de gumă (gol), o pereche de lentile de contact pe care nu le-am mai purtat de o lună, 2 batoane de ciocolată fitness cu căpșuni, 2 glossuri Alfaparf, Volume Millions şi o lanternă rotundă. Pe o farfuria albă ikea se văd încă urmele unor felii de roşii în timp ce pe colt stau stivuite următoarele: dicționar român-englez, DEX-ul, Mihai Eminescu / Mihail Sadoveanu, revista ELLE de pe care Catrinel Menghia zâmbește carismatic! Al naibii să fie de ea treabă, ca de obicei sunt în întârziere. Cu o mână în aer lovesc tastatura în speranţa că voi da play cumva unei piese din listă ca să grăbesc puţin lucrurile. Mă uit în oglindă şi trag în jos rochia pe solduri – tot timpul se ridică. Cu multă grijă, să nu-mi stric unghiile, îmi şterg două trei fire de fard negru de sub ochi şi repar cu puţină pudră…sună chiar bine piesa asta, mă tot gândesc la cum o să arăt pe diverse melodii. O ştiţi pe aia cu how to look glamorousstand still and look stupid :))…simt deja cât mi-e de cald numai când mă uit la placă şi încă nu m-am dat cu cremă. O îndes în gentuță şi mă avânt pe scări. Închid uşa şi rămân cu cheile-n dinţi. Sună telefonul…

…cu ultimele puteri, după ce mă gândesc că deja oricine ar fi la celălalt capăt al apelului s-a plictisit deja şi vrea să-nchidă, răspund: da…sunt pe drum!!

Serios? De fiecare dată! Că e majorat, banchet, zi de naştere, ieşire în club, de fiecare dată lucurile se aglomerează pe ultima sută de metri, temperatura creşte cu minim 5 grade (lejeeeer) şi toată lumea sună! Toată lumea te sună! De asta, musai să-ţi pui lucurile-n ordine cu câteva zile înainte de banchet. Inclusiv culoarea lacului de unghii.

Întotdeauna m-am simţit bine atunci când am mai avut ceva timp să trec pe acasă, imediat după orele petrecute la salon, pentru machiaj şi coafură. Mai trebe puţin creion negru la ochi, mai ai nevoie de un respiro, de aprobarea mamei…nu poţi să pleci la banchet doar aşa. O fată nu pleacă la banchet fără să mai treacă pe acasă. Numai eu eram, anul trecut pe vremea asta la salon, cu freza pe jumătate făcută, cu Alexandra Morari făcându-mi machiajul în curtea salonului şi rochia pe drum. Îţi dai seama, oare, că eu nu ştiam cum îmi arată rochia – varianta finală. Aveam să aflu cu 15 minute înainte de a pleca spre locaţia banchetului. Şi a fost superbă. Încă o am şi încă îmi place.

Sper din tot sufletul că nu te afli în locul meu şi ai deja rochia şi pantofii pregătiţi, că-ţi sunt perfecte (asta pentru că pe lângă treaba cu banchetul de anul trecut, anul ăsta îmi ţin ziua în 2 iunie şi nu vreau să vă spun cum eu am doar pantofii până acum şi o grămadă de baloane care mi se sparg în cap…).

Sper că e cea mai frumoasă ţinută pe care ai purtat-o vreodată şi purtând-o te simţi aşa. E ultima noapte cu colegii, nu fii naşpa! Vrei să-şi amintească de tine în slow motion cu You’re my cherry pie pe fundal :))! Să reluăm:

CE AI DE LUAT CU TINE:

-gloss/ruj

-gume orbit verzi pentru că sunt cele mai bune (sau tic tac dacă ai probleme cu stomacul)

-pudră matifiantă

-versiunea micuţă a parfumului pe are îl porţi

-cremă hidratantă

-plasturi (musai dacă porţi pantofii pentru prima dată)

-telefon

-chei

-$

Acestea fiind spuse nu uita să serveşti un pahar din şampania aia de la intrare – o să ai nevoie de ea, mai ales dacă tipul e acolo. E ultima noapte, aminteşte-ţi de poza aia pe care am pus-o şi în articolul cu Rochia de banchet

Adevărul e că e o noapte specială, vei sta la poveşti şi vei dansa cu profesorii. Chiar şi cei care te-nervau în liceu o să ţi se pară simpatici în încercările lor galante de dans (ştiu la cine te gândeşti deja…)

PĂRUL

Dacă încă nu te-ai hotărât sau nu ai stabilit cu stilistul tău cum ai să-ţi faci părul, gândeşte simplu, practic. Uite-te la rochie şi mai departe îţi dictează!

1.Decolteu în V: – te ajută foarte mult părul strâns la spate, într-un coc spaniol, sau un coc răvăşit gen Serena van Der Woodsen, cu câteva împletituri, dacă stilul rochiei îţi permite. Încearcă pe cât posibil să mergi pe una din variante, orice fel de rochie ai avea – ori desfăcut tot, ori strâns tot. Variantele jumate’ sus jumate’ sus sunt fumate şi nu te ajută. O să ai părul pe spate şi o să îţi fie cald. Oricum esti destul de acoperită în partea din faţă.

2. Rochia fără bretele – de pretează la un păr bob, sau mediu, nu foarte lung, dacă ai decis să-ți lași părul desfăcut, poartă-l pe spate, pentru a scoate în evidență o claviculă bronzată, pudrată cu puțin fard auriu. Poți la fel de bine să-ți strângi părul în coc, pentru a-ți lăsa umerii liberi. E elegant, e frumos, e de ocazie. Merită!

3.Rochia cu spatele gol – musai stâns în coc, sau într-o împletitură uber-elegantă, pe o parte, pentru a pune în evidentă spatele. Încearcă un volum pe o parte, un coc răvăşit, cuminte, spatele gol al rochiei spune, deja, foarte multe!

Vei ține întotdeauna cont de preferințele tale, de comoditate, dar ai grijă să se potrivească şi cu ținuta, să o complimenteze, să nu stea în calea ei. Dacă părul tău nu rezistă prea mult coafat, alege varianta cocului cu adaos, care poate da volum instant şi e ușor de fixat.

4.Dacă ai puţin timp la dispoziţie alege un look rapid de făcut: wet look – pe părul zvântat cu prosopul aplică puţin gel de păr cu fixare puteernică, apoi usucă părul peste cap, formează cu  ajutorul unui piaptăn cu dinţi rari cărări. Finisează tot cu fixativ şi puţin luciu. E fain, rapid şi n-ai să vezi pe nimeni aşa.

MACHIAJUL

Aici deja vorbim despre tipuri de ten, preferințe, culoarea ochilor. E complicat. Gândește-te că sunt 3 look-uri de bază de la care poţi porni fantezii elegante:

1. Codiţe cu tuş şi ruj roşu – un look elegant, care necesită atitudine, care e sobtru în sinea sa, dar mult mai natural decât un smookey eye şi mai rapid de făcut dacă ai puţin antrenament cu tuşul. Nuanţa rujului depinde doar de tine şi de preferinţele tale: de la roz nude, rosu, corai, la burgundy sau chiar o nuanţă inchisă de maro ciocolatiu. Mult rimel şi gene false! Go dramatic!

2.Smookey eye – fie că alegiun look mai soft sau mai deep, mergi pe un ruj de culoare naturală. Nude gloss sau o nuanţă care-ţi complimentează tenul. Rujul roşu de cele mai multe ori o exagerare alături de un smookey eye şi nu merită să te încarci prea mult. Aici iţi ajung câteva straturi de rimel, nu ai nevoie de gene false.

3. Natural glow – dacă nu eşti obişnuită să porţi machiaj de obicei, mergi pe un look natural, care să-ţi pună în evidenţă trăsăturile, alege un fond de ten rezistent, cu acoperire bună, un fard de obraz oranj(pentru tenul mai inchis), sau rozaliu (pentru tenul alb) şi exagerează acum cu rimelul. Puţin fard iluminator pe pomeţi, arcadele sprâncenelor şi colţul ochiului îţi conferă luminozitate şi îţi dă un aer fresh. Dacă nu ai apucat să dormi prea mult, aplică nişte creion negru pe waterline, pentru a împrospăta cu un drum şi privirea! Fardul maro într-o culoare naturală te va ajuta să-ţi conturezi privirea. Alege un gloss cu pigment bun, rezistent, asortat blushului şi eşti gata de plecare!

– nu uita: ţine cont de părerea make-up artistului sau a stilistului, chiar a mamei, când vine cont de look-ul tău. Mama te vede în fiecare zi, îţi va spune adevărul despre cum îţi vine machiajul, părul rochia, iar restu – ştiu ce fac; de asta i-ai ales, nu?

O să fie o noapte în care merită să te distrezi. Mă, e un fel de revelion. De obicei fără artificii – la noi nu e la modă, la Mureş, dar în alte părţi se plănuiesc weekenduri cu full SPA la hoteluri din inima munţilor, ascunse de privirile muritorilor de rând din clasele mai mici sau care au ajuns deja la facultate. Păcat că nu mai merge treaba cu prom-ul, ca-n filmele americane! Pe bune, să vină băiatul să te ia de acasă, să-ţi pună o floare pe mână. Să-și amintească de tine. Lucrurile vin, se-ntâmplă şi trec, au plecat, anii ăştia zboară. Mi-aş dori să simt, din nou frenezia nopţii de banchet. Fă din noaptea asta una specială. Eu am vrut întotdeauna să am un păr lung, ciocolatiu, creţ, şi o rochie ca de mireasă. Şi m-am fost de parte cu mullet cu trenă şi bucle retro.

A night to remember! Play the song / get ready!



0

Join the conversation

Reply

*Fill in your details below or click an icon to log in

SUBSCRIBE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW