02 April 2014

There was something so pleasant about that place…

Inainte de toate, va rog, click play; e musai, ca sa ne putem auzi si intelege:

Titlu: Nici nu stiu cum sa incep . com

Sunt unele locuri… Unele locuri care ne aduc amintiri placute si ne fac sa visam. Unele locuri in care atunci cand soarele apune, formeaza o crusta de bronz peste oras. Peste Cluj, mai exact. Unele locuri in care privind orasul, privind oamenii aruncati in masini grabite peste marginile timpului, totul trece pe langa tine si clipele pierdute, clipele care alerga si ele cumva intr-o miscare de slow-motion fac parte din ceea ce numeam noi la un moment dat cele 60 de minute de aur. Traisem deja atatea rasarituri si apusuri prin toate colturile frumoase ale lumii, insa trebuie sa va spun ceva: in acea seara, clipele au stat in loc. Daca ma uitam la ceas, prezentul imi striga prin secundar despre cum fiecare secunda pe care o vad pierduta pe ceas, pierduta ramane pentru totdeauna. Intr-un mod bizar, insa, atunci cand imi luam ochii de pe ceasul aramiu dictat de apus, realizam: E ceva special legat de locul asta…

I remember, I remember when I lost my mind

Se spune ca emotiile au un ecou si dupa mult timp, cand ajungi din nou in acelasi loc, energiile si implicit emotiile tale de atunci razbat prin trupul tau, in incercarea de a te duce inapoi. Cumva vizitasem acum mult timp, atunci cand nu ma gandeam vreodata la blog sau la voi, Cetatuia. Clujenii, studentii si sufletele ratacite prin padurile din parcul de pe deal stiu ce spun, cei care nu au vazut vreodata un apus acolo, nu stiu insa, cum e sa simti asta. Aveam 14 ani, o geaca groasa pe mine si un bilet de bus in buzunar, o prietena din generala langa mine si parul castaniu cand vizitasem pentru prima data locul. Totul era anapoda: ningea atat de tare incat nici nu mi-am dat seama unde ma aflu de fapt, crucea de deasupra noastra era singura pata de lumina, urmata de cateva cercuri de culoare redate in departere, de Clujul de atunci, de apartamentele si vietile oamenilor care i-au dus in acel moment acasa, sa deschida becul din living… Si totusi era ceva placut in toata experienta asta. Desigur, am mai revenit in acest loc, in timp, o data cu o gasca de skateri tatuati din Cluj, cand urma mai tarziu sa cad impreuna cu Bloo peste cap, intr-o prapastie. Una dintre noi purta o mica sepcuta tricotata in culorile steagului jamaican. Nu va spun care. Probabil si primii mei ochelari de soare imitau clasicul Ray Ban. Fiecare dintre noi avem acolo undeva un loc special in inima care la inceput arata sinistru si nins, invaluit in ceata, pentru ca mai apoi, cu trecerea timpului, a frunzelor si a anotimpurilor sa se schimbe-n hohote de ras, prapastii de distractie din care nu numai ca nu aveai cum, dar nici nu doream sa mai iesim vreodata… there was something so pleasant about that place! Sticle goale si cuvinte care rasuna si acum pe poteca, saruturi furate mai apoi la o sticla de vin cu baiatul meu preferat din lume si multe altele. Cam asta inseamna pentru mine Cetatuia din Cluj Napoca…

Am fost nevoita sa aleg o pereche de ochelari de soare. A se observa ca am scris cu bold, nevoita (rade). Tot asa cum se spune ca emotiile au ecou si dupa mult timp, cand ajungi din nou in acelasi loc, energiile si implicit emotiile tale de atunci razbat prin trupul tau, in incercarea de a te duce inapoi, nevoia te invata: cand te muti din cuibul protector al parintilor care te hranesc cu dragoste, piure de cartofi cu unt si lapte, tiramisu ocazional si multa dragoste, cand te trezesc dimineata, pentru ca ai dormit prea mult, inveti. De cand m-am mutat de acasa, in primul an de facultate am invatat multe: sa sortez si sa spal rufe (chiar daca a sorta, pentru mine si Carmen in prima instanta inseamna: doua cosuri de haine unul pentru cele roz si altul pentru cele albe si negre), am invatat sa gatesc (chiar daca la inceput gateam doar paste – classy, huh? mana sus cine a mancat paste prima jumatate de an in chirie!), am invatat ca banii se castiga greu si se duc usor, cel mai probabil, in Iulius Mall… am invatat ca a pleca de acasa iti da aripi, dar in acelasi mod iti taie penele. Doar asa, pentru ca e nevoie sa cazi la un moment dat (fie si doar pe scari) pentru a te putea ridica. Un fel de Pheonix din cenusa.

Revenind la nevoi, am fost nevoita sa aleg o pereche de ochelari de soare RayBan. Am ales ceva ce imi doream de cand pasisem de mult prima data pe cetatuie, vara. Vazusem atunci o gagica bruneta cu par lung, filat, care purta o tinuta all black (ce stiam eu atunci…) si o pereche de ochelari mirrored aurii, Ray Ban. I-am regasit pana la urma, in sansa pe care cei de la Ray Ban Originals mi-au dat-o acum vreo saptamana. Am stat 2 ore pe zi sa ma chinui sa-mi dau seama care dintre modele lor sunt de fapt, ochelarii pe care ii doream? Da! M-au ajutat ei cand am trimis un link? Da! 24 de ore mai tarziu, m-au sunat cei de la curier si am fost nevoita sa plec imediat pe cetatuie sa-mi las acolo dorinta pe care o aveam de ceva vreme, de care uitasem cumva si pe care mi s-a parut normal sa o ingrop tot acolo. Because there was something so pleasant about that place…

Daca nu ma credeti, va las fotografiile drept marturie si va mai las o promisiune: daca veniti la Cluj, vin cu voi pe cetatuie! Va pup fainelor si va multumesc pentru ametitoarele descrieri din comenatriile voastre inscrise in concursul in care-mi imparteam cardul Zara (ca doamne, multi bani aveam pe el si nu stiam ce-oi face cu ei! – rad, din nou). Va multumesc ca sunteti si azi alaturi de mine pe blog, ca ma cititi si-mi suportati gandurile lungi si dese!

Ochelarii pe care ii am de pe site-ul lor sunt de calitate, ii recomand cu mare placere. Serviciul cu relatii clienti este si el unul la fel de bun, iar comana ajunge la timp la adresa noastra. Stim cat de important e pana la urma ca ochelarii sa ajunga la timp, atunci ca vrem sa facem un cadou sau sa ii purtam pur si simplu la iesirea de pe ponton din weekend – ma intelegeti! :)) Trecand mai departe, tot pe Ray Ban Originals gasiti si alte modele pe care eu le-am purtat de-a lungul timpului si despre care m-ati tot intrebat: ochelari cu lentila de oglinda, cu lentila rose sau galbena si multe alte modele. Am sa va dau cateva exemple cu link, mai jos:

1 – Kudos 2011, Mamaia – Outdoorsman RB3407-001/3K

2 – Shooting @ Targu Mures 2012 – Ray Ban Aviators RB3025-001/3K

3. Paris, Louvre, 2012 – Ray Ban Aviator RB3025-112/85

4 – Kudos 2013, Mamaia – Ray Ban Aviator RB3025-112/17

Spre sfarsit, cand ne-au trecut toate emotiile si vorbim acum despre tinuta, va spun, am primit ieri seara un cadou de la Raul, o pereche de pantofi YSL care sunt tocmai pe gustul meu pentu ca desi sunt sport, au o alura eleganta. Nu aveam cu ce sa ii port, asa ca invartindu-ma prin casa si dorindu-mi sa ii port chiar azi, am decis sa ii fur jeansii negri de la Zara. Tocmai am dus conceptul “boyfriend jeans” la un alt nivel. I-am trimis un mesaj de avertizare care incepea cu “asa iti trebe’ daca ai o prietena fashionista” si sfarsind cu “ti-am furat jeansii rupti de la Zara!”. Acestea fiind spuse, am purtat jeansii lui Raul (care arata foarte bine, ii mai iau), sneakersii Yves Saint Laurent, ochelarii Ray Ban RB3025-001/3K, o camasa simpla, H&M si o geanta zebra pe care am primit-o in aeroport, cu o revista. Deci da: se poate! Multumiri fotografului, cu plecaciuni, Paul Inoan!

Kisses from Cluj my crazy readers!