Roma: Quale direzione?

Roma: Quale direzione?

Sunt vacanțe și vacanțe, noi ne-am dorit să experimentăm ceva nou și această croazieră ne-a dat șansa asta. Am ajuns în Genova vineri, 2 august. MSC Orchestra se anunța ca fiind varianta perfectă de vacanță: unea Roma de Palermo, Palma de Malorca de Ibiza și Coasta de Azur de Genova în doar o săptămână. În timp ce savurăm un pahar de vin pe punte, la Sombrero bar, ne dăm seama că priveliștea din fața ochilor noștri: portul din Genova, e un loc perfect pentru a începe o vacanță bine-meritată. Raul e tot un zâmbet, se bucură de fiecare secundă petrecută pe punte iar eu nu-mi pot lua gândul de la faptul că o zi de internet pe vas sare de 100€…vacanța noastră a început ca un tablou pastelat și avea să continue ca o adevărată cursă contra-cronometru…cine ar fi zis? Eu cu siguranță nu…20130817-234420.jpg

Am decis să las bloggingul de o parte, măcar pentru o săptămână și să mă bucur de relaxarea și deconectarea pe care vacanța o oferă, de fapt. Îmi aprind o țigară. Afară e groaznic de cald. Inspectez cu privirea gesturile lui Raul care îmi spune că încă valizele sunt jos și că ne vede bagajul. Un Samsonite verde-lime, din plastic, șade în colțul uneia din grămezile de bagaje. Eu deja mă vedeam la plajă, pe puntea 13, la piscină, dar am refuzat politicos propunerea de a-mi deschide bagajul în văzul tututor să scormonesc după costumul de baie…

Totul este superb. Marea se vede perfect de aici de sus. Ne retragem la cameră unde ne așteaptă bagajul și o farfurie mare cu căpșuni cu ciocolată și un bilețel cu numărul camerei. În gândul meu îmi spuneam: “Ce drăguț din partea lor, ne-au adus căpșuni în cameră! Dar oare ce am făcut să merităm asta…?” Desfac în grabă plicul, îl rup și înăuntru descopăr un bilețel: “Te iubesc pisicuțule! Raul!”. Cum nu m-am gândit nici măcar o secundă la faptul că singura persoană care ar face asta e tocmai băiatul care stătea lângă mine în pat și râde…mă ia în brațe și mă pupă pe frunte:

-Îți plac?
-…:D

20130817-233958.jpg

Puțin mai târziu, luăm cina în compania altor români de pe vas. Sunt toți (foarte) proaspăt căsătoriți. Printre ei, Mio și Sergiu, din Oradea. Între o salată ciudată și un risotto cu pește și broccoli, ne împrietenisem deja mai mult decât speram. Zgomotul de fundal e mereu același, dar de data asta avea ceva special: jumătate dintre pasagerii navei ciocneau pahare în restaurantul în care ne aflăm, 600 de oameni manâncă pește proaspăt, beau vin sau șampanie. Inspectez rapid câteva mese. Vă dați seama ușor că cei de pe vas ne grupaseră pe naționalități, să ne putem înțelege… o masă mai încolo vorbesc rusă, spaniolă, italiană, germană.

Despre asta vorbesc: furculițe și diversitate. Pahare și menuri.Oameni și locuri… Mio este hairstylist în Oradea. Are ochii albastri și sprâncene arcuite, o fețișoară mică și par mediu, vopsit într-o nuanță naturală de șaten auriu. Soțul ei, Sergiu glumește constant cu Raul, cercetând desertul cu furculița. Rămânem ultimii la masă și intrăm în vorbă cu unul din chelnerii care se ocupă de masa noastră. E din Bali. Lucrează câte nouă luni pe un contract pe vasele MSC Cruises și apoi stă câte o lună sau două acasă cu soția și fetița sa. Ne spune că ar fi imposibil să-și aducă familia pe vas, pentru că ar fi o muncă prea grea pentru ei. Preferă să lucreze doar ei, în timp ce ele stau în Bali. 9 luni pe fiecare vas… Clipe în care mă bucura că noi avem posibilitatea de a sta atât de aproape unul de celalalt în fiecare clipă a relației. În acest moment realizez faptul că noi nu am stat separați mai mult de 6 zile de când ne știm (și când am stat, a fost pentru că eu am fost la Feeric). Seara se încheie la fel de frumos, urmărim apusul…Puntea e deja liberă, toată lumea e la cină, eu mă uit în gol, la apusul colorat gândindu-mă la voi, la blog și la faptul că îmi doresc să postez… dar mergem la spectacol și ne întoarcem în cameră…

20130817-231751.jpg20130817-233708.jpg

3 august – Civitavecchia / Roma

7:00 sună alarma. Alarma e Raul desigur, care încearcă să mă trezească. Pentru mine diminețile sunt groaznice. Dacă e să mă gândesc acum, în timp ce mă uit în oglinda din cameră cu un ochi închis și unul deschis, cu părul ciufulit realizez că singurul loc în care aș merge chiar acum, e pe punte.

Tocmai a răsărit soarele, Pizzeria Piazetta merge non-stop și fructele sunt puse pe gheață. Căteva ore sub soarele dimineții mi-ar deschide într-un mod mult mai plăcut ochiul încă închis… Dar în locul acestui peisaj, deschid dulapul, aleg o pereche de pantaloni scurți kaki H&M, o bluză subțire, de vară în dungi, ghetele bej și accesoriile mele preferate de la Diva Charms. După două minute mă simt deja mai bine așa că îmi prind părul de trei ori în timp ce mă plimb pe hol din ce în ce mai alert…(se pare că mi-am pierdut din exercițiu, sunt în vacanță). Mai face careva dintre voi exercițiul ăsta în timp ce își prinde părul? Eu nu pot sta locului când simt tensiunea elasticului pe degete…de parcă faptul că fac câțiva pași mă ajută la ceva…în fine!

Ajungem rapid pe punte unde îi întâlnim pe M. & S.

O omletă, două felii de cașcaval, un pancake cu miere și o cafea formează micul dejun perfect. Mi-am revenit, stau cu spatele la soare și mă dau cu Balea Creme Oil, cremă pe care am uitat-o la un moment dat la Târgu Mureș, iar acum am regăsit-o exact la timp, pentru vacanță…

Aprind o țigară și îmi pun ochelarii de soare. Am navigat peste noapte până la Civitavecchia, care e la aproximativ 81 de kilometri de Roma. O dată ajunși în Roma, prima noastră oprire este Colosseumul. După câteva rătăciri adiacente, am ajuns la Fontana di Trevi. Apa are o culoare verde-albăstruie foarte plăcută, care complimentează perfect cremul impecabil al clădirii. Aruncăm fiecare câte o monedă-n fântână și ne cumpărăm primul suvenir…un magnet pe care scrie ROMA.

20130817-232327.jpg

20130817-232336.jpg

Nimic nu se compară însă, cu așezarea la terasă. No wifi…bine, oricum după atâta alergat de colo-colo, o apă mare minerală și un scaun comod e cam tot ce ne putem dori. Ne așezăm la masă. Discuțiile despre salon continuă, dar pe mine și pe Sergiu nu poate decât să ne bucure pentru că le știm meseria și obsesiile, oboseala și pasiunea. Mio îmi spune:

-Ști…toate se întâmplă cu un motiv, crede-mă!
-Până și faptul că ne-am întâlnit…
-Da, chiar da!
-Gândește-te la faptul că suntem la prima croazieră…
-La fel și noi!…

Două pizza margherita cu ulei de busuioc și frunze proaspete, un vin de Montepulciano din 2010, două sticle de apă și o limonadă. Pizza are blatul subțire, mozzarella e fină și caldă. Aromele se amesteca perfect. Nu mâncasem o pizza mai bună și mai simplă ca asta niciodată. Nu am să vă spun că “e cea mai bună din Italia”, nici că “asta e pizza adevărată, nu ca la noi…”. Poate sunt altele mult mai delicioase, dar crede-mă, îmi e poftă-n timp ce scriu… E excelentă!

20130817-232448.jpg

20130817-232430.jpg

20130817-232437.jpg

20130817-232443.jpg

Stând la terasă observi multe:

– femei îmbrăcate cu pantaloni palazzo verde brad și sacouri crem, cu părul buclat de 3 zile care vorbesc la telefon grăbindu-se pe stradă cu ziarul sub braț….

– japonezi cu aparate foto la gât și îmbrăcăminte colorată, localnici cu evantaie.

Găsești cam ce vrei cu la un euro: de la apă înghețată, la magneți de frigider sau felii de cocos sub apă rece. Cu toate că eu port o pereche de aviatori cu lentilă maro-cald, așa ar trebui să vă simțiți și voi. Așa vreau să vedeți imaginea. De la piatra cubică, la felii de nucă cocos, vitrine strălucitoare sau monumente, toate par ca văzute printr-o lumină caldă. Toate, mai puțin faptul că noi nu am realizat cum trece timpul. E ora 15 (Italia) și noi suntem încă la terasă. +1 oră și 9 minute trenul de la Roma Terminti la Civitavecchia, plus încă vreun sfert de oră pe jos și cu metroul eram în întârziere clar. Nici nu ne-am plătit bine nota că am și pornit spre metrou. Alergătura începe mult mai târziu însă, când ne aflam în fața automatului de bilete și el afișa 4 minute până la plecarea trenului…

Absolut nimeni din gară nu știa în ce direcție ar trebui să o luam pentru a ajunge la trenul nostru care ne ducea înapoi spre Civitavecchia. 3 minute, 2 (știți cum continuă asta nu?) cu 1 și cu “am pierdut trenul”. La 20 de minute distanță, următorul tren ne face cunoștiință cu două personaje la fel de pierdute ca noi: două gagici din Liban. Una din ele poartă un ceas enorm cu diamante pe care scrie D&G și pe care nu cred că l-ar aproba nici Domenico, nici Stefano, platforme colorate, jeanși scurți, un maieu verde mentă. Are unghiile roz aprins și părul blond caramel cu șuvițe. Liban. Vorbesc franceză. Prietena ei, la fel de bronzată, e o șatenă sporty în flip flops (flip flops am zis.) Au făcut cumpărături de la Yamamay (Va amintiți colaborarea Yamamay cu bloggeri italieni, printre care se afla și Chiara Feragni)…lucruri de acest gen.

Mai târziu aflam că sunt surori și au venit împreună pe croazieră.

Cu tot cu fuga de la tren la autocarul MSC care se afla la aproximativ 10 minute de stația Civitavecchia sperăm să prindem vasul. Să ne-nțelegem – nouă tot timpul ni se întâmplă câte ceva pe unde mergem, însă nu se așteptam ca de această dată să mai avem încă patru persoane cu noi la fel de pierdute-n spațiu. Soferul unui autocar care merge în același port se oferă se ne ducă până la vas. O gură de aer, un soi de ușurare care se spulberă o dată cu momentul în care văd vasul îndepărtundu-se de țărm. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Trecuseră doar 4 minute. Văd clar un zâmbet buimac și dezamăgit pe fața tuturor celor care au sperat până în ultimul moment…În timp ce îmi veneau în minte scene multiple din Robinson Crusoe, aud o voce din fundal:

-Hahaha, filmează vasul cum pleacă! (Raul)

Ușor iritată de ceea ce tocmai s-a întâmplat, cu piesa “so wake me up when it’s all over…when I’m wiser, when I’m older…” scot teleghidată aparatul și apăs record. Vasul plecase! Ne aflam la peste 900 de kilometri de următoarea destinație a vasului: Palermo, Sicilia și realizam că am făcut bine că am încălțat cizmele pentru că se pare că aveam ceva de mers…cel puțin până la gară… 300 de metri mai încolo, e o stație de autocare pentru aeroport. Avem, în fine, câteva opțiuni:

1. Mergem înapoi la gara Civitavecchia, luăm trenul până la Roma Termini (dacă mai există unul) și apoi un altul spre Palermo. (De notat faptul că Sicilia este o insulă deci oricum facem trebuie să trecem marea cu bacul sau o barcă (hai că din nou e film de Robinson Crusoe)…

2. Mergem de la Roma Termini la aeroport de unde putem lua un avion către Palermo, Palma de Malorca sau Ibiza (!)

3. Închiriem o mașină cu 6 locuri și pornim de capul nostru spre sudul Italiei, pe autostadă, apoi trecem cu bacul spre Palermo Maritime.

Una dintre fete vorbește la telefon cu cineva de pe vas:

“-Good thing you left us the passports down the ship, but still, all our money is on the ship, in our room, how will we get to Palermo with the few money we have left, after a day in Rome…? We got lost… I tell you we got lost!”

Discuția continuă mult timp. Mio le anunță că suntem în întârziere oricum și că avem mai multe șanse să reușim împreună așa că ar trebui să țină pasul cu noi. Eu, Raul și Sergiu privim întreaga scenă de la 10 metri depărtare, apoi continuăm drumul spre gară râzând de oboseală cu o singură destinație în minte: Sicilia.

20130817-231411.jpg

0

Join the conversation

Reply

*Fill in your details below or click an icon to log in

SUBSCRIBE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW