11 May 2013

O poveste – Get my bag!

“Povestea mea va suna putin diferit decat ceea ce ai auzit probabil pana acum. Eu am sa iti povestesc despre ziua cand mi-am cunoscut tatal. Era primavara,chiar inainte de ziua mea.Aveam 12 ani.
Ajunsesem de la scoala si mami mi-a spus ca aveam ceva treaba in oras asa ca ne-am urcat in masina si ne-am indreptat spre un restaurant. Habar n-aveam pe cine aveam sa intalnesc si sincer nici nu mi-as fi putut imagina vreodata. Cand am ajuns in fata la restaurant,l-am vazut. Nu-l cunosteam si nu stiam mai nimic despre el,decat putinul pe care il aflasem de la mama mea si de la bunica. Dar l-am vazut acolo,privindu-ma si frangandu-si mainile si oricat de cliseic ar suna asta,ei bine,am stiut ca e el…
Prima mea reactie n-a fost prea fericita am inceput sa plang si am refuzat sa ma dau jos din masina i-am spus mamei ca eu nu vreau sa-l vad ca eu nu am nimic de-aface cu el si am implorat-o sa mergem acasa,gandurile care mi-au bantuit copilaria au inceput sa ma copleseasca am inceput sa ma gandesc ca pentru el nu eram nimic decat un esec,o greseala,ca nu m-a vrut in viata lui,ca m-a abandonat si ca mi-a refuzat dreptul de a avea un tata.
N-a fost niciodata usor pentru mine sa privesc in jurul meu si sa-i vad pe ceilalti copii tinandu-si ambii parinti de mana,sa fiu nevoita sa le spun tuturor de ce pe mine ma cheama intr-un fel si pe mama si fratii mei intr-altul.. Am suferit mult si asta m-a facut sa ma inchid in mine si sa-i refuz acestui om orice sansa de a ajunge sa ma cunoasca,dar apoi mami m-a prins de manuta si mi-a spus ca nu e frumos si ca ar trebui macar sa intram si apoi pot sa decid ce vreau sa fac,asa ca am ascultat-o si am coborat din masina. Stiam ca m-a vazut plangand si imi dadeam seama ca asta a facut lucrurile si mai grele pentru el,dar mie tot suferinta mea mi s-a parut mai mare.
Nu mi-am comandat nimic la restaurant pentru ca deja incepuse sa mi se faca rau,am fost mereu o persoana extrem de sensibila desi mi-a placut intotdeauna sa cred ca “nu las sa se vada”.. Din cauza stresului am inceput sa imi rod unghile,obicei pe care il avea si el,si incercam sa prind cate ceva din conversatia care se desfasura intre el si mama in limba italiana,la vremea aceea eu nu stiam italiana asa ca nu am vorbit prea mult cu el din cauza asta dar si din cauza ca sufletul meu de copil nu imi dadea voie.. Ma privea mai mereu si avea o privire calda si intelegatoare,puteam sa vad in ochii lui ca ma intelegea si ca nu ma invinuia pentru felul in care ma simteam si pentru atitudinea distanta pe care o aveam fata de el.. Mi-a si zambit de cateva ori si am incercat si eu sa ii zambesc inapoi.
Ma gandeam ca de indata ce intalnirea avea sa ia sfarsit eu puteam sa ma intorc la viata mea de dinainte,care nu il includea pe el. Dar,aveam sa il vad si a doua zi si a treia zi. Inainte sa ne ridicam de la masa m-a privit in ochi si l-am vazut ca plange si cu voce tremuranda m-a intrebat daca doresc sa il mai vad. Stiam ca ii era teama sa il refuz,stia ca exista posibilitatea ca eu sa ii spun “nu” si aproape ca i-am spus,doar ca mi-a fost rusine. Mi-a fost rusine sa-i spun acelui om care statea in fata mea plangand ca nu vreau sa am nimic de-aface cu el,ca ma abandonase si ca ma facuse sa sufar atat de mult,mi-a fost rusine asa ca i-am spus “da”. A inceput sa planga atat de amarnic si s-a indreptat spre masina lui.
Faptul ca i-am spus “da” a fost probabil una din cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodata si acum,la 4 ani dupa moartea tatalui meu, realizez ca acea zi a fost una din cele mai frumoase zile din viata mea si plang de fiecare data cand imi amintesc de ea,chiar si acum! Alina,iti doresc cu sinceritate din tot sufletul sa te bucuri cat mai mult de parintii tai!”

(Claudia Roselli – our Cristina Cupar Bag Winner)

Bună dimineața fetelor, tocmai ați citit povestea pe care Cristina Cupar a ales-o. Claudia, îți mulțumim pentru că ai avut curajul să împărtășești aceasta experiența, extrem de diferită ce-i drept de restul celor postate… O experiență tristă care ne face pe toți să ne gândim la cei dragi, la cât de mult ar trebui să ne bucurăm pentru fiecare clipă pe care o petrecem alături de ei.

Claudia, astept un mesaj cu adresa ta să îți trimit chiar azi premiul și felicitările mele încă o dată în primul rând pentru destăinuire și mai apoi pentru că ai fost aleasă de Cristina dintre atâtea povești frumoase lăsate de cititoare.

P.S: Voi știți deja că articolul Share your story & get my bag a devenit, prin voi, un mini blog al vostru! Vă aștept oricând cu astfel de povești emoționante, să ne întoarcem în timp! O zi frumoasă, enjoy your coffee right! 😀

Kisses! P.S: Claudia, vreau să îți urez “La mulți ani” – cu o mică întârziere! Girls see you later on blog! 😀

Follow the blog on Tactilize! Click here!