IN "Articles"
10 February 2012
„O femeie fără parfum e o femeie fără viitor” (Coco Chanel)
După cum spune Coco, la fel o auzeam pe Carmen, venită de la şcoală într-o zi: Am uitat să mă dau cu parfum, aşa aiurea mă simţeam, nu ştiu de ce…
–
Fiecare dintre noi avem aromele sale preferate când vine vorba despre parfumul pe care îl folosim. Că note de vârf, de bază, de… astea sunt mărunţişuri! Pentru mine fiecare parfum are o poveste şi de aici am să încep să o spun, ca să poată toată lumea înţelege de ce îmi place respectivul parfum. Dacă am căutat vreodată notele unui parfum, am făcut-o a fost online, să descopăr asemănări între combinaţiile care îmi plac, dar fără rost, câteodată chiar nu-mi pot imagina cum unele esenţe se combină şi dau naştere la ceea ce ţinem noi pe măsuţa de machiaj şi numim parfum.
Parfumurile sunt făcute ca să îţi aminteşti, prin ele, de momente. Le-am pus într-o ordine aleatorie; am să vorbesc despre parfumurile mele preferate, achiziţionare şi motive.
Unul din primele mele parfumuri, de care mă leagă multe amintiri, de la începutul relaţiei mele cu Voicu şi perioada vacanţei de iarnă când am fost plecată în Suedia de Crăciun şi revelion şi eram aşa de afundată-n dor ca n-am prea putut să mă bucur de frumuseţea locului. Amor amor e un parfum de iarnă, pentru mine, probabil cel mai potrivit pentru sărbători. Nu sunt mare fană a sticluţei, probabil nici una din sticluţe nu-mi plac foarte mult dar esenţa interioară contează.
Unul din parfumurile primite de la Voicu, de Crăciun, în 2008, dacă bine-mi amintesc. Este un parfum cald, care îmi place foarte mult pentru că pare unisex şi totuşi e dulceag.Îmi aminteşte de iarnă, de sărbători şi mi se pare că are mai multă putere acum, după atâta timp, înseamnă mai mult acum decât atunci. I-aş schimba anotimpul, pe vară! M-a ţinut destul de mult şi este, în mod cert pe lista de re-buy!
Un alt parfum de la început, pe care l-am avut în aceiaşi perioadă cu Amor Amor, care îmi place încă foarte mult, dar nu se mai fabrică, din păcate. Mi l-am cumpărat din Suedia. Parfumul ăsta îl avea de mult, mult timp, o prietenă de-a mea, Teo şi i-l aducea mătuşa ei din Anglia, împreună cu alte felicitări de ziua ei de 1m, haine faine, etc. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un parfum fresh, lejer, mi se pare un parfum de primăvară-vară, lejer, de zi, pe care întotdeauna am să îl asociez cu Teo şi cu adolescenţa, în general 😀
Un alt parfum de vară este pentru mine şi Escada into the blue. Sticluţa simplă, albastru cu roz inspiră şi ea prospeţine şi pentru mine miroase a vară. Mi l-am luat când am fost la Madrid, în octombrie, dar totuşi îl asociez cu vara din cauza prospeţimii din aromă. Nu cred că este neapărat un parfum pe care mi l-aş reachizitiona, dar îmi place. Nu mă deranjează şi rămâne printre preferatele mele
Hermes, Eau de Merveilles este unul din parfumurile mele preferate, top 3… parfum de vară exclusiv. O perioadă foarte faină, mai târziu l-a avut şi Ada, care din nou îmi trezea amintiri. L-am primit de la Voicu, la 18 ani. Remember the moment. Tot timpu o să îl asociez cu Reflext – Need to feel loved . Îl vreau, din nou! 😀
Următorul pe listă ar fi Nina de la Nina Ricci, parfum de primăvară pentru mine. Probabil unul din preferatele mele pentru primăvară, asta mi-a rămas în cap pentru că l-am avut primăvara, dar l-aş purta şi vara. Îmi place mult şi sticla în formă de măr (măr, nu ca la DKNY) şi varianta de iarnă cu alb şi auriu, este superbă. De colecţie! Unul din parfumurile persistente.
Parfumul meu preferat, all-time, Alien de la Thierry Mugler. L-am primit de ziua mea de la Voicu, în vară şi o să rămână un favorit, pentru că deşi nu îmi plăceau parfumurile dulci până la Alien, acum îmi plac. Dar probabil ăsta e singurul. Dacă este un parfum care într-adevăr persistă şi se simte, atunci Alien e. Acum l-am terminat şi e următorul pe listă <3
Unul din parfumurile pe care mi le doresc chiar foarte mult şi nu-ştiu-din-ce-motiv nu îl am încă. E genul de parfum…ca Alien, pe care când îl simţi o dată, îţi intră-n memorie automat. Aşa a şi fost pentru că l-am simţit pe verişoara mea din Feroe, şi mi-a rămas în cap, de acum 2 veri.Îmi place mult şi sticla, forma simplă şi culorile. Cred că am o problemă…trebuie să îl comand! :))…
Acestea fiind spuse am să fac doar o mică pauză, în seara asta merg cu V. la restaurant, o aniversare în familie. Trebuie să-mi pregătesc ţinuta 😀 Am să scriu zilele astea şi despre parfumurile mele preferate, pentru băieţi. Voicu, îmi poate furniza cu uşurintă poze-n ceea ce priveşte asta, ca în afară de un Hugo Boss anume, toate-mi plac ale lui!
NEWSFLASH!
Am început o colaborare cu Adi Coco de la Cocographic şi al său Mureş News. De sâmbăta asta începând mă ocup de articolele de modă de pe Mureş News, aşa că veţi citi cu un articol în plus pe săptămână, pe site-ul pe care l-am menţionat! 😀
Wish me luck!
Reply