Nail trends summer 2012 – via Nail Art

Nail trends summer 2012 – via Nail Art

Din două în două săptămâni aflaţi la mine pe blog, ultimele noutăţi direct de la cei de la Nail Art. Săptămâna asta, Simona ne vorbeşte despre tendurile verii 2012 în materie de manichiură şi pedichiură. În toate fotografiile avem lucrări ale fetelor de la Nail Art, aşa că dacă vă surâde vreun model, vă recomand să treceţi pe la salonul lor din Târgu-Mureş sau Cluj!

P.S: Pe lângă faptul că arată foarte bine, saloanele sunt dotate şi cu aer condiţionat (mare plus pe căldura asta, unul din primele lucruri pe care le-am simtit când am trecut pragul salonului!)

___________________________________

Moda în materie de unghii se schimbă de la an la an, precum cea pentru haine, pantofi, cosmetice. Iar sezonul aceasta se poartă CULOAREA! Cele mai nebuneşti fantezii se află în această vară în sticluţele cu lac de unghii în culori tari, electrice, neon, culori îndrăzneţe. Nail Art Studio by Lore îţi pune la dispoziţie game variate de oje în culori extravagante, precum OPI, Essie, Ibd, CND, Magneto, pentru a putea fi în trend vara aceasta.

Color explosion 

Sezonul estival 2012 este caracterizat de culorile aprinse. Printre acestea se numără roşul, galbenul, albastrul, verdele şi derivatele lor.

Roşul pasional este un item al eleganţei şi feminităţii, ce rezistă pe podiumul celor mai în vogă tendinţe în materie de manichiură. Cum moda anului 2012 se defineşte prin nonconformism şi îndrăzneala de a ieşi din tipar, poţi alege clasicul roşu pur sau te poţi juca cu tonurile, alegând culoarea vedetă a anului – tangerine tango. Aceasta din urmă este o culoare extravagantă, care face furori în toate capitolele din modă: îmbrăcăminte, machiaj şi mai ales manichiură. Dacă vrei să ieşi în evidenţă profită din plin de magia acestei nuanţe de ojă, care aduce tuşe vibrante de culoare şi prospeţime oricărui tip de ţinută.

Rozul fuchsia este o culoare electrizantă şi reprezintă un must have al verii. Veselia şi energia acestei culori se potriveşte atât unei ţinute colorate de vară, cât şi ţinutelor de seară, binecunoscute pentru îndrăzneala lor. Însă, chiar dacă reprezintă expresia clară a personalităţii tale tonice, este bine să eviţi oja roz fuchsia în situaţiile care, prin natura lor, cer o prezenţă care să nu epateze prin culori tari.

Galbenul, în toate nuanţele sale, este o culoare de sezon. Fie că alegi galben neon, pastel sau galbenul muştar, vei avea o alură elegantă şi în acelaşi timp nonconformistă. Îndrazneşte să porţi soarele pe unghii şi vei obţine un look modern, cu care vei ieşi în evidenţă cu siguranţă.

Albastrul este culoarea ce ne aminteşte cel mai mult de cerul senin al serilor de vară. Fie că alegi o nuanţă de albastru acvatic sau o nuanţă luminoasă, unghiile tale vor avea un aspect chic şi modern. Pentru un look stilat este indicat să porţi această nuanţă de ojă mai ales dacă ai unghii scurte.

Verdele este culoarea care degajă un look proaspăt şi energic. Alege nuanţe de verde fistic sau verde mentă şi asociză-le unghiilor scurte, deoarece aceste tonuri amintesc mai degrabă de zilele însorite petrecute la plajă sau la picnic cu prietenii, într-o atmosferă relaxată.

Bineînţeles, nu trebuie să uităm nici de combinaţiile dintre aceste culori, care se poartă vara aceasta. Sub deviza excentricităţii, în acest sezon ni se permite să încercăm cât mai multe experimente.

Nail Art Studio by Lore vă doreşte o vară colorată! 🙂

 Articol scris de Simona Pârlea

___________________________________

Ei bine, cum sună? Vă abonaţi la culori neon vara asta? Care dintre culorile neon vă place cel mai mult?eu merg deja marţi :D!

Click aici pentru a intra în galeria de pe pagina Nail Art din Târgu Mureş
Click aici pentru a intra în galeria de pe pagina Nail Art Cluj Napoca                                                            Site: www.nailart-studio.ro                                               

0

Join the conversation

Reply

*Fill in your details below or click an icon to log in

SUBSCRIBE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW