25 August 2013

Milano: 3rd part

GENOVA – Good morning beautiful city, but our car?

Ajungem în Genova după un zbor de o oră și ceva din Ibiza. Luăm la taxiul spre parcarea pe care o cititoare mi-o recomandase. Am lăsat aici mașina acum o săptămână și o zi, când ne-am îmbarcat pe MSC Orchestra…

La poartă nu ne așteaptă nimeni, decât un lacăt mare de fier. Nici un paznic, nici un număr de telefon… Nedumerirea noastră se îmbată cu aerul cald și gri lăsat în urmă de fiecare mașină care trece. Dezamăgire. Ne așezăm unul lângă altul pe bordură și legăm Ipad-ul la Iphone printr-un hotspot rapid. Încep să scriu un e-mail de informare către serviciul cu clienți, unei adrese pe care Raul a găsit-o mai devreme, pe o ușă laterală. După 10 minute vine și răspunsul: “We are sorry, we’ve been expecting you the day before. The parking will be opened again, next morning, starting with 8 a.m.”…

Acestea fiind spuse, următorul nostru e-mail rămâne fără răspuns..

-Aștia de la Vodafone m-au anunțat că am depășit 100€ cost suplimentar…
-Noutăți?
-Pentru ce 100 de euro?
-Eu am pus doar 3 poze pe instagram (hands in the air)
-Știu, dar au niște tarife exagerate, dar de anul viitor toată Europa o să aibă tarife egale.
-M-aș mulțumi doar să am internet peste tot :)))… (Eu)
-Eu zic, puiule, să ne căutăm o cazare pe Booking și să stăm o noapte în Genova, oricum așa am vrut să facem de la început…
-Ai dreptate… (Accesez aplicația Booking.com prin Ipad)

15 minute mai târziu ne tot rătăceam cu Google Maps pe străduțele din spatele unei fabrici. Complicat. Ajungem într-un final la hotel, unde cei de la recepție au primit deja hârtia de confirmare a rezervării de la Booking.com… (Rapizi, nu glumă!)

După 10,3 secunde telefonul lui Raul sună. Clasicul ton de apel Iphone. Puteți veni după mașină. Serios? V-ați gândit mult? Adică vreo oră pân’ am ajuns la hotel.

-Mă duc după mașină…
-Duc eu bagajele în cameră.

Ne-am văzut 15 minute mai târziu, în cameră, am pornit televizorul, ne-am îmbrăcat și am pornit spre centrul vechi al orașului, devreme….

Am mâncat cele mai bune paste cu fructe de mare și penne al arrabiata, ne-am plimbat pe cele mai poetice stăzi și ne-am sărutat pe la colturile blocurilor îndrămădite, făcând poze. Am băut un vin și am așteptat dimineața unul în brațele celuilalt, în camera de hotel, în liniște…

Those arms around my body and a new day ahead….Cinqueterre

CINQUETERRE – On the rocks, please!

La micul dejun aleg un ou fiert a la Matha Stewart, o bucată de feta și o cafea. Începutul grăbit a unei zile toride: Cinqueterre. Magia e la ea acasă. Nimic nu e împosibil aici. Valurile lovesc cu putere și nesaț țărmurile ascuțite… Raul are adesea idei geniale și totodată spontane despre ceea ce ar trebui făcut. Nu și de data asta. Dar din simplă iubire l-am urmat, printre rădăcini de plante, tulpini de zmeură și flori cu spini. Micile zgârieturi și agătări ale bluzei mele asortate-n râsete și alunecări n-au mai contat, o dată ce ajungem jos. Raul ma strigă…

Poteca devenise o străduță îngustă, pavată cu piatră cubică. Totul ducea către Monterosso al Mare.

(Photo credit: Cristi și Adriana Blog)

Am gasit de cuviință să îi anunț pe Cristi si Adriana de la blogul cu același nume, că le-am postat fotografia cu străduțele din micul sătuc aici. Nu există una mai bună, nici dintr-ale noastre care să descrie mai bine și mai simplu străzile astea. E adevărat, nu poți intra cu mașina. Așa că mersul pe jos e cea mai bună opțiune. Cel puțin pentru noi… (Încă aștept să ajungem la Amsterdam să mă-nvețe Raul acolo să mă cu bicicleta).

Soarele arzător nu avea răbdare cu noi și ne îndrumă spre plajă, dar pe drum facem un popas la un mic restaurant (mai mult decât) tradițional. Raul comandă de-ndată un cola rece și o bere. Eu sunt absentă. Mare, cu alb pe albastru (trecem cu vederea), în mijlocul mesei: Luna Free Wifi / Sign Up Now for Free Connection…

-Am fost binecuvântați? (Mă uit în gol spre plaja cu bucățica de carton în mână, zâmbind, cu o privire tristă)
-Într-un fel sau altul, da; spune Raul în timp ce dă pe gât doza aia de cola de parcă ne aflam la vreun soi de concurs…

-Cât poate să-ți placă o băutură rece. Zici că plângi :))… Stai să îți fac o poză…. Nu apucă să ia ultima înghițitură și poză acidulat.
-E faină? Înghite deja în sec…
-E genul de poză pe care o să o scot când ajungem la Cluj și am să o pun în portofel. Am să o arăt tuturor, când se ivește ocazia, spunând “acesta este logodnicul meu, Raul, după cum bine vedeți îi plac băuturile reci”… Deja râdeam amândoi.

-Dă-mi cardul, dă-mi cardul… Gesticulez eu disperată. Raul se uită la mine – la bere, la mine – la bere. Probabil se îngrijora că aș putea să dărâm toată masa cu un singur gest în drumul mâinii mele către cardul Viza roz.
-De ce?
-De ce? Ca să îmi fac cont de PayPal și să îmi ia un euro de pe card să vadă ca este real și să am internet. O să am internet! Hah, probabil toată lumea se gândește de ce nu postez! Ia uite de ce…

În frenezia generală, nu mai băgasem de seama că soarele se mutase pe mine și nu mai vedeam nici ecranul nici meniul. Raul vorbeste italiană foarte bine. Eu doar am impresia că știu 3 cuvinte și mă bag peste el, stricând comanda…

-Avete qui due porzioni di pasta con pesto fatto in casa!
-Aaa, nu, nu, Raul, eu am comandat cu sos de tomate…
-Mi scusi, ho ordinato una fetta con il pesto e una fetta di pomodoro
-No, no, no, due porzioni al pesto! Sono deliziosi…
-Deliziosi…da, dar eu aș dori cu pomodoro! Hmm…
-Cred ca am comandat din greșeală două porții, ca nu m-ai lăsat să tremin propoziția…
-Ma è possibile ottenere di più …
-Non c’è nessun problema, rimanente due, e un piatto di pasta al pomodoro per lei…

Și normal că nu a putut mânca două porții de paste de casa cu pesto, care s-au dovedit a fi foarte sățioase, așa că a doua porție a cam rămas pe masă. Plecam apoi către niște paisaje fermecătoare…rânzând și ținându-ne de mână. Și de stomac. Au fost bune, jur! Foarte bune!

Trecem printr-un tunel spre care ne-a atras un voal răcoros de muzică clasică. Nu știu dacă mă-nțelegeți, dar parcă vedeam notele unduindu-se spre ieșire, într-o spirală mare translucidă. Și-ți atingeau pomeții calzi și părul și mâinile. Dar oamenii treceau într-o plimbare liniștită cu gândul la valurile mării. Noi căutam sursa, cu un bănuț în mână. Îl aruncă în carcasa tapetată cu monezi. Cât îmi place de el că e așa și apreciază arta și oamenii care încearcă să facă ceva din pasiunea lor să îmbunătățească aspectul acestei lumi. Sau coloana sonoră a vieții noastre…

Dar era timpul să lăsăm în urmă magia acestui tărâm și să revenim la ceva ce așteptam amândoi de mult timp – MILANO!

Cei 300 de kilometri parcurși cu mașina au fost atât de ușori! Am cântat într-una (dacă vă întrebați ce – Rihanna și Eminem, Nickelback și Emeli Sande, cel mai probabil), am mâncat jeleuri și am ajuns. Să nu vă închipuiți că excusia noastră către Milano a fost lipsită de griji -de îndată ce ne-am văzut intrați în Milano dăm de următoarea situație: GPS-ul nu își mai găsește sateliții… Am să vă scutesc de inutila noastră conversație cu aparatul care ne-a adus 1800 de kilometri până acum și refuză să afișeze adresa hotelului.

Am rezervat o cameră la un hotel de 4 stele, care în mod normal ar fi fost 200€, cu 50€ (God bless Booking.com & it’s secret offers)și am parcat mașina cu niște euro în plus în parcarea hotelului. Eu m-am ocupat, ca de obicei de bagaje, de data asta “cărând” doar cardul cu numărul camerei. Lângă mine, un majordom la vreo 46 de ani îmbrăcat impecabil, care nici măcar nu clipește…

Două minute mai târziu am dat drumul la apa fierbinte în duș și mi-am făcutun cappuccino. Self service! Yey!

Suntem gata mai repede decât ai crede de o ieșire în oraș. Refuz să cred că încă nu am reușit să îmi fac părul ondulat decât o singură dată în vacanța asta (în 2nd part – cand ne-am întors pe vas și apoi am mers la cina festivă cu toată lumea, inclusiv capitanul și a trebuit să le povestim tuturor cât de bezmetici suntem că doar noi 6 din toți pasagerii vasului, am atins deosebita performanță de a rata vasul. *Blair fake smile*. Măcar atât le datoram, să nu arătăm distruși). Oricum, trecând peste mica incursiune în timp și peste fața mea tristă din oglindă îmi înfășor eșarfa Louis Vuitton ca fustă și îmi prind părul într-un coc convenabil (nu-mi place neaparat acest cuvant, dar il descrie. Era convenabil rău!).

Și-așa am ajuns să luăm cina în Galeria Victor Emanuel II, la Il Salotto, din Milano, comandând dish-uri asemănătoare cu cele din Genova si savurând un prosecco efervescent în liniște…admirând fiecare bucățică din bolta de sticlă sub care ne aflam. Suntem afară și totuși nu, e noapte, dar totul strălucește…

Părăsim apoi frumoasa galerie pentru a ajunge la hotel, după vreo 10 minute de plimbare…

MILANO – day 2

Neverending beauties – după lunga incursiune pe care am făcut-o la Ikea, pentru a achiziționa câteva dintre lucrurile pe care le admiram de mult timp pe site, trecem pe la Zara Home, de unde aducem acasa (în sfârșit) lumânarea imensă Ginger Lily și câteva rame de poze extraordinar de frumoase, pe care am să vi le prezint cât de curând într-un articol despre cumărăturile noastre.

Și acum am ajuns! Cum știm că am ajuns?

Soarele strălucește mai tare ca niciodată anunțând o nouă zi de shopping și pe dreapta avem interfonul JIMMY CHOO London….cu siguranță am ajuns!

Probabil vă întrebați de ce nu am mai scris nimic lângă aceste fotografii. Ei bine pentru că toată activitatea pe care am avut-o în această zi s-a rezumat la dialogul:

-În 30 de minute exact aici?
-Da!
-Bun!
-Spor!
-Oh și ție!…

Spre sfârșitul serii am luat o pauză în fața fabuloasei vitrine Dolce & Gabanna, să vorbim cu ai mei. Discuția nu durează prea mult și pornim cu toate plasele spre Il Duomo, unde luăm o cină rapidă, gândindu-ne la drumul spre casă și la faptul că am epuizat două săptămâni de destinații fabuloase, de momente frumoase și vreo 3 carduri de fotografie…

În drum spre hotel am împărțit o țigară și patru globuri de înghețată (cea mai bună din lume, Grom) la Porta Ticinesse. Locul e plin de tineri care împart o sticlă de vin între ei, ascultă muzică și admiră peisajul. Nu cred că pe ei îi mai impresionează într-un fel, de vreme ce se-adună aici în fiecare seară. Ar fi un fel de Eroilor la Cluj sau Piata Teatrului la Târgu-Mureș, sau în Eminescu în Cornișa…continuați voi cu locurile voastre de întâlnire… E la fel ca oricare alt loc în care ne-am întâlnit prietenii seri de vară la rând, unde am stat pe jos și am vorbit toată noaptea… Dar noi ne aflam pe punctul de plecare și toată această plimbare m-a obosit. Îmi simt picioarele grele. Ne hotărâm, pe moment. Luăm un taxiu spre hotel în loc să ne întoarcem pe jos. Intru în taxiu pe bancheta din spate, mă asez cu capul lăsat pe Raul și încep să mă uit la fotografii, de pe croazieră, din Roma, din taxiu (râd), Palermo, Palma, Ibiza….ah Ibiza…si apoi înaipoi la Milano. Parcă totul a trecut prea repede. Dar fata asta care se gândește “bla bla bla….a trecut totul mult spre repede” cu siguranță nu e Alina Ceușan.

Aceasta e Alina Ceușan. Nemachiată, cu părul dat peste cap, purtând o camașa albă Zara luată de la reduceri. Stând la o masă, la un restaurant din Milano, furând încă un dop de vin împreună cu Raul pentru colecția lor de acasă, gândindu-se la faptul că pe cititoarele ei le așteaptă mai mult decât “1st part”, “2nd part”, “3rd part…”. Există desigur, un video care documentează această vacanță, unul de care cu siguranță toată lumea a uitat…