25 July 2013
FASHIONALITY | High Heels Events | Vertigo
Salutare fetelor! Ieri ne-am întâlnit cu Sandra B., Ioana C., Mădălina M., Sigina și fetele de la High Heels Events pentru a discuta despre evenimentul la care vom participa sâmbăta! Dacă azi așteptăm să vedem petrecerea Day&Night, sâmbătă avem toate de lucru intens.
Pregătim un seminar pe diferite teme care au la bază dezvoltarea blogului personal. Dacă ai un blog, la rândul tău, dacă vrei să îl îmbunătățești, dacă vrei să stăm la o discuție ca între fete despre garderobă, despre blogging sau personal branding te invităm sâmbătă, de la ora 16:00, în Vertigo (Cluj Napoca)
La un moment dat o cititoare mă întreba dacă nu vom ajunge și la Timișoara cu Fashionality… Ei bine, ne-am dori, însă deocamdată suntem la primul eveniment de acest gen. Probabil pe viitor vom merge și în alte orașe cu echipa din Cluj, antrenând în seminarbloggeri locali din orașele în care ajungem. Noi spunem că ar fi o oportunitate pentru a ne cunoaște mai bine, de a forma un grup închegat al persoanelor din blogosfera românească, mai ales pentru că aceasta este în continuă creștere. Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate în avans de la Boho Chic (Strada Napoca nr.27) sau de la Vertigo.
Eu voi vorbi despre personal branding online și offline, despre cum să crești blogul într-un timp scurt și despre cât de importantă este activitatea ta offline ca persoană publică (blogger). Biletele vor putea fi achiziționate și de la fața locului, în limita stocului disponibil. În pretul biletelor este inclus bufetul suedez cu mancare japoneza, dulciuri alese și un welcome drink la alegere! Tot aici trebuie să menționez faptul că achiziționarea biletului vă aduce mai aproape de șansa de a câștiga unul dintre premiile puse la bătaie: o ținută Boho Chic, o ținută Kanao, un abonament la Chocolate Brown, o manichiură PinkDiamond și multe alte surprize.
Pentru acelea dintre voi care sunt din alte orașe și nu pot ajunge, am editat acest post, astfel că îmi puteți lăsa în comentarii întrebările voastre pe tema despre care voi vorbi. Departe de tot acest eveniment, eu mă bucur să pot ajuta mai departe bloggeri care abia acum încep să scrie, să editeze, să posteze. E un lucru care m-ar fi ajutat și pe mine la inceput și mi-ar fi oferit probabil o ascensiune mai rapidă. Adevărul este că, sâmbătă aflăm despre secretele fiecărui tip de blog, Ioana Carmen de la Fashionspot ne povestește despre time management, despre cum se împarte între blog, job și viața de familie (știm că are două fetițe adorabile, gemene…si cu toate astea, a reușit să se mențină și online), Sandra Bendre ne vorbește despre piesele esențiale din garderobă, despre cum să descoperim noi combinații și ținute în dulapul pe care deja îl știm deja pe de rost….pe de altă parte Sigina ne vorbește despre Health&Lifestyle, despre diete, despre secretele din spatele unei alimentații sănătoase și echilibrate (un alt subiect care ne interesează în mod special), iar Mădălina Merca devine un soi de trademark al magazinului Boho Chic prin blogul ei, The Indie Chase. Ea discută despre cum să obținem acel look “indie”, “boho”, un look de vară, relaxat, care ne va inspira alegerile vestimentare pentru festivalurile de vară care vor urma! (Day Party Ibiza, Sunwaves, Dance Weekend & so on). Aștept cu nerăbdare să le aud pe fiecare în parte, nici nu mă gândesc atât de mult la mine, ca speaker… Vreau să inspirăm alte fete împreună, să revoluționăm și să facilităm discuțiile cu cititoarele și să le ducem din online, spre offline! I’d love to meet you there girls…
Reply