23 August 2012

Barcelona part I

Hit play & read:

E trecut de ora 21 şi ne plimbăm în port. Miroase dulce, o combinatie între vanilie şi vată pe băţ, care-mi aduce aminte de copilarie. Nu de copilarie în modul clişeistic. Îmi aduce o stare de comoditate olfactivă pe care nu o regăsisem de mult. Un bătran se joaca cu Golden Retriever-ul lui, printre copacii aştia prea bine plasaţi în peisaj. Presupun c-au măsurat cu linearul toată treaba. Mi-e pofta de mirosul ăsta dulce, dar nu de ce ne vând ei in chioşcurile albe. Mai sus scrie Port Vell în nişte triunghiuri care coboara pe verticală. Plimbarea-şi găseşte o oarecare finalitate pe Rambla, cand aşezaţi la o terasă, citim curioşi meniurile. Paella, Tapas…?

Chelnerul, cu o alură de arab grăbit, aşează pe masa paharele şi scoate din buzunar un soi de carneţel electronic, negru. Se uită la noi nerabdator, în timp ce murmurul străzii trece pe lângă touch stick-ul tremurat deasupra ecranului: “Drinks?” “…a bottle of white wine and a sparkling water”. Nescriind nimic, o zbugheşte spre bucatarie şi apare, 10 minute mai tarziu cu sticlele…

Să ne-ntelegem, Barcelona nu e un oraş în care ai prea mult timp la dispoziţie să stai locului, asta daca nu cumva te-ai mutat recent în Cartierul Gotic, într-un apartement minuscul, dar poetic, cu un balcon mic care şade deasupra aglomeraţiei umane. Balconul te invita mereu să fumezi, să stai să observi lumea. Dar asta faceam noi, de fapt, în răstimpul ăsta, în care aşteptam mâncarea. Nu eram recent mutaţi în Barcelona, dar mi-aş fi dorit. Nu (doar) pentru ca mi-a tot spus Raul despre dorinţa lui de acum caţiva ani de a se muta aici, ci pentru coloritul oraşului, pentru oamenii ăştia frumoşi!

În stanga noastra, la masa, o doamna undeva la 45 de ani, serveşte o cina târzie, probabil ieşită de la lucru. Are pe masă două sticle de apă minerală Vichy Catalan şi un pahar de Chardonney. Mai are şi o geantă din piele şi bratari de argint, care-i accentuează într-un mod bizar de frumos, bronzul pistruiat de vreme. Întotdeaua m-am gandit că auriul dă mai bine pe pielea bronzată şi aşa şi este, tonuri calde, tonuri reci…dar totuşi, ceva arăta suspect de bine în combinaţia asta. Nu mai pun că era blondă. O sa fiu şi eu blondă când o să-mi treaca puţin vremea, în fond, nu vrem să riscam o îmbatrânire prematură nuanţandu-ne părul în culori prea închise. Tapas, supa de peşte cu crabi, scoici, vita “salbatică” (reteta despre care ne-a cantat Claudelu pe toate cărările parcului lui Gaudi, înca de la orele amiezii) umplu masa şi o dată cu ea şi ochii nostri, de culoare. Lumea merge şi vine în timp ce noi savuram cina pe Rambla, o stradă despre care auzisem atâtea şi despre care nu credeam că mă va lega vreodată ceva atat de puternic cum mă leagă acum. Mai vine o sticla de vin. Felicitarile merg către fotograful nostru, e ziua lui. Toata cinstea. Şi tot vinul! Socializăm cu o pereche de italieni în dreapta, ne învaţă să facem ţigari din tutun şi foiţe. Aşa fumează ei; tigarile normale sunt prea scumpe. Arata, daca e pana acolo, artistic, într-un fel, ma gandeam eu în timp ce urmaream mişcările rapide ale degetelor fetei care purta o vestă galben aprins. Focalizam greu de la atâtea culori.

Am vazut Plaça d’Espanya, am savurat de pe margine, de pe scari, de pe delusoare asunse-n tufe de flori, fântâna care cântă. Mă rog, fântâna care merge bine pe orice fel de muzică. De la cea clasică până la All Star din Shrek. Am mancat într-un restaurant de unde se vedea extrem de frumos oraşul, am gustat vinuri deosebite. Am prins şi un târg de vechituri, lucru pe care îl savurăm din plin de fiecare data. Ne place să pierdem vremea printre lucruri care au o poveste, evitând, în acelaşi timp standurile care au mai multe produse din acelaşi fel sau inele cu pietre prea lucioase, prea perfecte, aranjate-n cutii negre de catifea. Ne uitam la braţări, ne uitam la camere foto vechi, la broşe şi statuete care ar merge bine-n colţuri… Am hrănit peştişorii în port si ne-am facut loc printre lume. Am ramas dezamagiţi de magazinele de pe Rambla, dar am recuperat zambete în cartierul gotic. Am baut ceai de fructe şi vanilie neagră cu gheaţă şi ne-am promis ca începem sa bem mai mult din aceasta combinaţie de gusturi, la rece. Am fost şi în Opium, ne-am cam distrat (multumim Lorenei pentru primire si tot). Promit ca ne-am distrat cel mai bine din clubu ăla, dansam cu mai mult spor decât animatorii, că doar strigau din boxe de-ale nostre: Inna, Alexandra Stan, mai un Maroon5 mai un Gym Class Heroes şi uite aşa a trecut seara. Se presupune că suntem la un soi de sectiune Vip, dar prinţii ăştia de la celealte mese au părăsit rapid peisajul, înainte să bată ceasul orele 4 ale dimineţii. Apropo de club şi vip şi alte lucruri, am avut parte de un incident. Eram dată cu ruj vişiniu şi am avut, ca de fiecare dată, impresia că mi se duce, că mi-e şters, că nu-ştiu-ce, aşa că am mers la Lorena şi am întrebat-o unde pot merge la toaletă. Se uită în spatele meu şi îmi spune – “este acolo, sau aici langa bar, dar e foarte aglomerat”, dupa ca ma ia de mana si imi spune -uite îi spun bodyguardului sa vina cu tine să ajungi mai repede, că dacă vin eu cu tine, nu merge. Va daţi seama că am facut nişte ochi mari – unu de 1.90 si vreo 120 de kile’ îmi face semn sa merg dupa el şi intră la baie, unde era o coada de vreo 20 de persoane, vine cu mine, stă până iese cine era înauntru şi îmi zice să intru. Cum era să-i explic acuma la săracu bărbat că eu am vrut să vin pana la toaletă ca să mă dau cu ruj şi că nu am nevoie la baie. Cum era sa mă explic în faţa fetelor care stăteau la coadă şi normal că se uitau urât la mine…m-am scuzat din priviri şi am intrat în baie, mi-am scos telefonul, m-am facut cu ruj, am tras apa şi am ieşit…nu mai era acolo aşa ca am profitat de moment să-mi aranjez parul în oglindă. 3 secunde mai târziu am tulit-o pe uşă, pe lângă gagici, am trecut şi pe lângă bodyguard, i-am mulţumit şi mi-am vazut restul serii de paharul meu. Barcelona a fost pentru mine o adevarată provocare. Chiar dacă am stat cam puţin şi nu ştiam în ce parte să mai fugim, să apucam să mai vedem ceva, m-am simtit foarte bine.

part II – soon